Site-ul nostru sub în mentenanţă. Ne cerem scuze pentru mici întreruptări și/sau erori. Mulţumim!

Despre noi

2015. Februarie 08. Duminică

AVPS „Târnava Mare” s-a înfiinţat în anul 1906 cu scopul de a proteja pădurile, apele şi fauna existentă. În ultimul secol asociaţia a trecut prin multe schimbări. Principalul scop al asociaţiei este ca membrii pescari sportivi să practice pescuitul în cât mai bune condiţii, precum şi protejarea mediului şi faunei piscicole. Asociaţia are în gestiune 58 fonduri de pescuit ( 3 fonduri ape de şes şi 55 fonduri ape de munte) şi Lacul baraj Zetea de 137 hectare. În anul 2006, Adunarea Generală a instaurat o zonă de protecţie de 1,5 kilometri în centrul oraşului Odorheiu-Secuiesc. Această zonă este o zonă propice pentru reproducerea speciilor autohtone ( clean, mreană, scobar, etc.).
Asociaţia are peste 1.000 de membrii, majoritatea fiind adulţi, dar avem şi membrii pescari tineri, numărul lor crescând în fiecare an. Majoritatea membrilor pescari sunt din oraşul Odorheiu-Secuiesc şi din comunele şi satele vecine cu oraşul. Printre membrii pescari se află şi componenţii echipei ENERGO TEAM-Târnava Mare, triplă campioană naţională, două locuri doi, un loc trei, locul 8 şi 9 la campionatul mondial.
Acest portal s-a înfiinţat cu scopul de a oferi pescarilor sportivi informaţiile necesare pentru a practica sportul lor preferat.

Adresa: A.V.P.S. ”Târnava Mare”
             Strada taberei, nr. 18
             Loc. Odorheiu-Secuiesc
             Judeţul Harghita, cod 535600
             România
             Tel/fax +40 266 218 343
             Mobil +40 746 145 314

Email : avpstarnavamare@yahoo.com ( pentru întrebări adresate asociaţiei)

           info@vizpart.ro ( pentru întrebări adresate portalului)

  1. Ape de munte
  2. Ape de şes



Limba

  • HU
  • RO

Pescărie

Horgászat a Duna-deltában

Parteneri

Erdélyi Nimród Erdélyi Horgász Energofish Zetavárpanzió Vadászaterdélyben Central and Eastern European Fly Fishing
Vizpart.ro © 2017 Toate drepturile rezervate. Developer: Maxweb